Concediu ... Episodul 3

Prefata.

Am intarziat atat cu partea a 3-a din motive foarte simple.. si anume unu singur.. am fost atat de beat incat nu imi mai aduceam aminte decat franturi din concediu.. asa ca... am apelat la bunul meu prieten FiCatel pentru a ma ajuta si a scrie el partea a 3-a a concediului... deci ..

Guest post FiCatel.. maestre... ai legatura

Acomodarea

În drum spre vila ce ne va fi casă pentru următoarele câteva zile analizez un pic împrejurimile. Mă rog, cât am timp. La conducere e Z3Ro cu ale lui crăcane lungi şi face un pas cât timp eu fac trei. El ştie unde mergem, e al treilea an consecutiv când vine aici. E un sat micuţ, cu o stradă principală ce se intersectează cu o stradă un pic mai mică undeva înspre centrul lui.

Trecem pe lângă un chioşc cu ziare şi ţigări, pe lângă un minimarket cu aprozar, o curba mică la dreapta apoi facem stânga pe un culoar străjuit de măslini şi migdali şi ajungem în curtea căsuţei cu trei sau patru etaje câte mă-sa o fi avut. Nu mai reţin, sau nu m-am uitat, sau dacă m-am uitat n-am văzut până în vârf. Pula mea.

Imediat am fost luaţi în primire de matroana locului, o bătrână destul de ursuză cu bogate cunoştinţe de limba germană şi respectiv greacă. Ne-am înţeles prin semne şi ne-a condus în camere unde ne-am răspândit care încotro.

Z3Ro ştiind despre ce e vorba a aruncat bagajul într-un colţ, şi-a aprins o ţigară şi s-a pus în cur pe balcon fumând tacticos şi privind plictisit în zare. Avem trei paturi, o noptieră, un dulap cu seif, o masă, o oglindă, bucătarie complet utilată, baie complet utilată şi un balcon mare complet utilat. Complet inutil să detaliez.

După un moment de respiro am sărit în echipament de plajă şi am pornit înspre locul unde aveam să ne petrecem perioada de lumină şi o bună bucată din cea de noapte a concediului. Aici terasă lângă terasă, cam ca-n Vamă în partea cu Şoni, Mitocanu’ şi restul, însă fiecare având porţiune de plajă până la apă, populată cu şezloguri gratuite sau mai bine zis, incluse în preţul consumaţiei. Z3Ro şi dusha s-au întâlnit cu prietenii lor de la terase din anii trecuţi, ne-au prezentat şi pe noi, ne-am strâns în braţe şi am cântat kumbaya în timp ce lumea era un loc mult mai bun pentru noi toţi.

Am luat contact cu celebra bere la halbă îngheţată, specialitatea locului sau terasei, pula mea, tre să fie specialitatea cuiva. Berea e proastă tare, dacă mai aud pe vre-unu care zice că Ciucaşu e naşpa îi bag o sticlă de Mythos în cur şi-l pun să numere în ţigăneşte până la şapte. Numai că grecii ştiu că berea e proastă şi măcar au bunul simţ să o servească rece, extrem de rece.

Apoi m-am convins de ospitalitatea oamenilor de acolo. La fiecare comanda aduceau ceva în plus. Fistic, alune, fructe, prajiturele sau dacă ne întindeam mai mult la băute platouri cu cabanos fiert şi telemea, sau chiftele sau caşcaval, tot felul de mărunţişuri de-astea care picau foarte bine la maţ. De fiecare dată înainte să ne aducă nota primeam un rând de shot-uri de oareşce tărie, de la whiskey până la kamikaze sau palincă neaoşă românească. Restul de la plată l-au adus întotdeauna până la ultimul cent şi doar la insistenţele noastre opreau vre-un euro doi bacşiş.

După ce ne-am adunat toţi am testat marea. Egee pe numele ei mic. Numele mare o fi Egeeeeeeeeeeeee…eee. Curată ca lacrima şi sărata. Mai sărată decât Marea Neagră însă nu chiar ca balta de la Ocna Sibiului. Deci având experienţă în sensul acesta nici măcar n-am mai luat în seamă usturimea de ochi sau de gât provocata de contactul cu apa. Circula printre noi replica, daca vre-unul era în apă până la gât: “bă, tu atingi?” şi răspunsul “N-ating z gonna change my love for you” sau “N-ating compares, n-ating compares, to you!”

Fiind în 10 septembrie, dată la care se pornea mult-discutatul LHC, timp de o bere am şezut pe şezlong cu Z3Ro alături, privind în larg, aşteptând sfârşitul lumii. A fost minutul nostru de reculegere, fiind împăcaţi cu noi, cu lumea, cu soarta. L-am considerat un moment bun să ne înghită gaura neagră. Dar fix pula că nu s-a întâmplat nimic şi am hotărât că aştia nu-s în stare nici măcar să distrugă Pământul calumea, d-apăi să facă ceva constructiv. Am terminat cu prostiile şi ne-am văzut de treabă.

Trăiască regele!

Într-una din seri am ajuns cu Z3Ro mai devreme la terasă şi căutând prin meniu o licoare cu care să ne binedispunem am descoperit binecunoscuta şurubelniţă, screwdriver pe limba oficială a UE, mă rog, una din ele. Omul, mare amator de scule şi unelete comandă una, eu, cu un trecut în care vodca nu mi-a fost chiar cel mai bun prieten am ales Ouzo cu suc de portocale. Ouzo e băutura aia tradiţională a grecilor distilată din anason sau ce pizda mamii lor de reţetă au şi devine lăptoasă dacă pui apă sau gheaţă în ea. Nu-mi place pentru că mi-e rău de la aroma aia însă era cea mai ieftină tărie din meniu şi sunt zgârcit tare. No, şi la un moment dat apare donşoara ospătar la masă cu ouzo-ul meu şi încă un pahar încărcat ca un pom de Crăciun. Şurubelniţa a ajuns ditamai cocktailul, cu două paie dintre care unul foarte lung şi gros, cu palmier decorativ, cu juma de banană decojită pe marginea paharului şi, pentru ca să fie efectul complet o artificie aprinsă înfiptă în banană.

Nu ştiam ce să fac. Să mă ridic în picioare să cânt un “mulţi ani trăiască” sau să mă bucur că nu mi l-a adus mie. În seara aceea Z3Ro s-a autoproclamat regele nostru, după ce a luat-o tare pe ulei, pentru că prima şurubelniţă a chemat-o şi pe sora ei în cruce, şi pe cea în stea, şi până la urmă s-a adunat toată trusa de scule în stomacul şi respectiv locul unde avea ficatul când era mic. A avut şi coroană, şi tron, a fost înscăunat cu toată pompa regească.

Ce bine să-ţi placă limbile!

Într-o altă seară stăteam liniştiţi la terasă. Mai rămăsesem eu şi Paulie savurând ceva tărie. Se pare că nu e aşa simplu să fii rege şi pe Z3Ro l-au ajuns blestemele supuşilor pentru că s-a retras foarte devreme în bârlog cu stomacul în piuneze. Restul s-au evaporat care pe unde a putut.

Şi cum stăteam noi aşa privind în gol prin paharele pline apare Ianis, ospatar la taverna vecină, alcoolizat tare, cu chef de petrecere. În euforia lui ne prezintă a doua băutură tradiţională grecească produsă în gospodăriile proprii pe numele ei Tzipouro. Tzipouro e practic fratele mai mare în grad şi mai al dracu al lui Ouzo. Altfel spus, Ouzo dublu distilat ajungând pe la 52 - 57 de grade. Am băut câteva de-astea şi ne-a venit şi nouă cheful de party. Aşa că l-am rugat pe Ianis să ne ducă la târfa în aria de acoperire a căreia eram. Am aflat cu regret că e ocupată în noaptea aceea însă am ajuns pe terasa unei pizzerii de noapte, la jupân Dmitri. Aici câţiva localnici adunaţi, beţi, consumaţi de tzipouro. Am concluzionat că asta beau ei de fapt acolo, Ouzo fiind doar faţada pentru turişti.

Şi scoate Paulică al meu de la piept sticluţa de pulovăr rămas şi începe schimbul intercultural cu un nene trecut de prima tinereţe. Noi le dădeam ţuică, ei ne dădeau tzipouro. Nenea ştia doar greceşte şi rupea puţin germana. Paul la ora aia ştia toate limbile pământului. Era Babilon la gura lui. N-am înţeles nimic din ce pula mea au boscorodit ei acolo, mă uitam ca musca la curu calului, gândindu-mă dacă mă bag şi eu sau nu. Nu m-am băgat. Am fost informat ulterior că a doua zi ne vedem cu nenea la magazinul dumnealui să ne dea un tzipouro mai bun decât ce-am gustat până atunci. Bine acolo Paulică, ambasador trebuia să te facă mămică-ta! La un moment dat am plecat la somn, nu ştiu când şi de ce.

Buggy me not!

În seara în care a fost înscăunat, regele Z3Ro a avut o idee bună. S-a dus alături şi a închiriat un buggy pentru a treia zi. Maşinuţă de-aia retardata pentru plajă, alcătuită din trei ţevi sudate şi un motor de ATV.

Şi când s-a împlinit a treia zi, pe la 10 dimineaţa ne-am dus s-o luăm în primire. Peste tot pe insulă erau semne cum că foarte mulţi români îşi petrec vacanţa acolo. Meniuri în limba română, ospătarii vorbeau română, se transmiteau meciuri de fotbal din România, lucruri care ne-au surprins plăcut oarecum. Totuşi atunci am cunoscut şi partea mai urâtă a chestiunii. Ca să ne dea maşinuţa ni s-a pus în faţă o hărtie scrisă cu pixul, în română, cum că ne obligăm să nu mergem cu maşinuţa pe plajă şi dacă se va găsi nisip la carburator şi/sau motor vom plăti o amendă de nuştiucâţi euroi. Cică că doar cu românii au avut probleme şi aşa se explică de ce era scrisă la repezeală cu pixul pe spatele unui flyer ceva. Şi atunci ne-am băgat pula în toţi ţăranii românii care ne fac ţara de căcat în lume, înaintea noastră.

Căcatu ăla făcea mai mult zgomot. Avea două viteze, una înainte şi una înapoi şi era limitat electronic la 65km/h. Hoooray. Oricum senzaţia de viteză era amplificată de faptul ca n-aveam parbriz şi nici căşti şi ne bătea vântul direct în faţă. Şi-am pornit în urmărirea celor ce plecaseră în croazieră pe mare cu scopul de a ne întâlni cu ei în locul unde ştia Z3Ro că vor acosta. Am ajuns la un moment dat la plaja respectivă. Un adevărat paradis. O bucată mică de plajă străjuită din trei părţi de dealuri împădurite sau stânci, cu apă albastră şi liniştită ca-n lighean. O contemplam de sus de pe deal şi ca orice român m-am scărpinat în ceafă şi-am scăpat un “oai să-mi bag pula” admirativ. Avea dreptate Z3Ro când zicea că acolo te duci la plajă prin pădure. Bine că n-au urşi, cred că ar fi destul de ampulea să fugi de Moş Martin în şlapi şi cu prosopul pe umăr.

Am coborât şi ne-am înfipt la prima terasă să luăm un mic dejun ceva. Iar m-am minunat de ospitalitatea lor. A venit un nene ospătar ce era probabil şi proprietar al tavernei şi ne-a adus două pahare de apă rece, apoi meniul. Mi-am amintit că la noi pizdele, pardon… fetele, dau 6 - 7 lei pe o apă plată. Acolo am primit-o doar pentru că era cald. Am mai zis odată în gând “oai să-mi bag pula, m-aş putea obişnui aşa” şi apoi am mâncat şi am plecat, fără a ne întâlni cu cei de pe croazieră. Bag picioarele-n barca lor.

Z3Ro fiind încă la recuperare a mai condus un pic apoi m-a lăsat pe mine la volan pe drumul de întoarcere. Ca să-ţi faci o idee, conduc ca o babă sifilitică şi senilă ce iese din casă doar duminica. M-am urcat la volan şi am căutat maneta scaunului cu scopul de a-l da mai în faţă. Nu am găsit-o aşa că vo douăj de kilometri am condus întins la maxim ca să ţin pedala la fund. Crede-mă că vrei să-i rupi pizda când vezi în retrovizoare autobuzul de face turul insulei ce stă cuminte în spatele tău. În curbe îl pierdeam însă revenea mereu acolo în spate, mare, tăcut şi înfricoşător, ca Smărăndescu în spatele lui Becali.

Îţi spun, cât ne-am plimbat pe şoselele insulei n-am auzit un claxon de la careva, sau flash cu farurile sau să te deranjeze în vre-un fel. Stătea în spatele tău până putea să te depăşească în condiţii depline de siguranţă. Şoferii calmi, relaxaţi nici nu poţi să compari cu ce e pe străzile noastre. Iar mă apucă melancolia…

Ne-am întors pe plajă, l-am depozitat pe Z3Ro la zăcut, l-am cules pe Paulică pe post de şofer şi am plecat iar în turneu, doar aveam buggy-ul pe tot parcursul zilei. De menţionat faptul că în momentul în care am coborât am găsit maneta pentru tras scaunul mai în faţă. M-am simţit ca în Tom şi Jerry când se transformă vre-unul în măgar şi scrie Jackass pe el ca să semnaleze tuturor cât e de idiot. Mi-a plăcut ideea, măgarii au ditai ştromeleagul.

Cu Paulică am făcut turul insulei, o rotaţie completă, am plecat printr-o parte şi ne-am întors prin cealaltă. Am fost magellanii grupului nostru. De notat aici ar fi faptul că dintr-o dată, în timp ce conducea, a devenit foarte agitat şi a început să ţipe ca o virgină “Băăă, mi-a intrat ceva în cur!” M-am gandit că şi-a găsit un moment foarte nepotrivit pentru a-mi face destăinuiri pederaste. M-am câcat pe mine de râs însă când a tras pe dreapta şi am aflat de fapt ca l-a înţepat o viespe în bucă…

Am oprit şi cu el la plaja aceea, să-i arăt Paradisul. Chiar aşa am zis “Uite bă Paradisul”. Am mâncat din nou, la altă terasă de data asta. Aşa-s eu, mai fomist. Aici aveau atârnate la uscat tentacule de caracatiţă şi alte scârboşenii marine. Arătau oricum, numai apetisant nu.

Am văzut şi câteva din frumuseţile Serbiei, un grup de fătuci din cauza cărora era să leşin de la viteza cu care mi-a evadat sângele din cap ca să-l irige pe celălalt. Albi la faţă şi jenaţi la mers ne-am continuat călătoria.

Le grand finale

Ultima seară ne-a găsit pe toţi tânjind după mai mult. Aş mai fi stat încă o săptămână cred. Bineînţeles ca a urmat baia regulamentară, la cucu gol, în mare. Pe lista de start s-au înscris doar doi temerari, Paul şi Radu fiind singurii care au acceptat provocarea. M-aş fi dus şi eu însă nu aveam cucul la mine şi în plus, trebuia să fie cineva care să facă poze. Şi au intrat băieţii şi s-au bălăcit şi apa era rece tare. Puţini centimetri de rece. Apoi ne-am întors pe terasă şi ne-am îmbătat de tot. Ne-am îmbătat atât de tare până a făcut Paulică podul de jos. Dacă ar fi trăit Saligny ar fi fost acolo cu carneţelul şi ar fi luat notiţe.

A doua zi, de dimineaţă a fost iar rândul lui Paul să exclame “Să-mi bag pula ce m-am îmbătat, si ce beat sunt încă!”. Însă suflet nobil cum îl ştiu, nu şi-a ignorat datoria faţă de ţară şi neam, şi ne-a frecat tuturor căte un ness, la fel de bun ca în fiecare dimineaţă.

Apoi am eliberat camerele, am lăsat bagajele la prietenii noştri de la terasă si am dat o tură pe la magazine să cheltuim ultimii bani pe alcooale, rahat sau miere pentru acasă. Apoi, ultima parte de timp am petrecut-o la locul nostru de plaja, înghesuiţi pe două şezlonguri. Mă uitam cu regret şi oarecum cu invidie la cei ce se bălăceau în radiaţia solară gândindu-mă că gata, e momentul să ascultăm grasa cântând, a expirat timpul alocat pentru noi de a ocupa acea zonă din spaţiu. Dar… pizda mă-sii, capul sus şi privirea înainte. Ne-am luat la revedere de la toţi şi am plecat spre staţia de unde trebuia să ne pescuiască autocarul.

Stând în staţie, poate de supărare, poate pentru că am mâncat prea mult am simţit deodată o presiune monstruoasă în intestine. Am fugit înapoi la terasă, am intrat prin spate să nu mă observe nimeni şi am calamitat buda. Mai bine a lor decât pe mine.

Călătoria înapoi a fost seacă. Autocar, feribot, autocar, popas, autocar, popas, autocar. Primul popas a fost într-un orăşel foarte frumos de pe coasta nordică a Greciei. Foarte frumos oraşul, sculptat în carnea dealului, cu străduţe înguste şi înclinate, cu case albe înghesuite una în alta ca pinguinii la împerechere şi cireaşa de pe tort cetatea otomană ce guvernează întregul peisaj citadin. Aici era să rămânem de tot deoarece am întârziat la întâlnirea cu autocarul şi pulică ăla deja închisese uşile şi îi dădea talpă. Şofer prost!

Apoi nu mai ştiu, am adormit şi am dormit bine pentru că animalul de lângă mine era răpus de oboseală şi a căzut tranchilizat. M-am trezit doar la popasuri şi la graniţe când se agita lumea prin autocar. La prima oprire din România, aia unde în urmă cu nouă zile pişam şanţul, am hotărât să cobor să-mi dezmorţesc oasele. Eram în pantaloni scurţi şi tricou. Şi adormit tare cum eram, ştergându-mă la ochi am sărit din autocar şi m-a izbit un curent de aer rece de mi-au îngheţat mormolocii în testicule şi o ploaie măruntă se scobora din înalturi. Am urlat un “să-mi bag pula ce frig e”, spre indignarea unui grup de pensionari tovarăşi de drum cu noi. Am fugit înapoi în autocar gândind că şi natura e potrivnică întoarcerii noastre.

A fost oarecum amuzant in gară în Braşov că noi eram în pantaloni scurţi şi tricou şi afară o vreme gri de toamnă târzie spre iarnă. Noroc că locuim aproape.

Concluziile care se pot trage sunt multe şi diverse. N-am reuşit să redau nici treizeci la sută din cât de bine ne-am simţit, cel puţin eu. Îmi tot povestea Z3Ro că e mişto dar pulea l-a crezut. Acum m-am convins. Nu intenţionez să arunc cu căcat în turismul românesc şi să-l ridic pe al grecilor în slăvi. Însă acolo m-am simţit cu adevărat respectat. Preţurile erau mari dacă stai să compari, cam cât într-un club de fiţe din Bucureşti. Nu-mi pare rău de nici un ban cheltuit. Am dat trei euro pe o bere mizerabila, dar mi-a mers la inimă. Am dat şapte euro pe o porţie de mâncare, dar m-am săturat. Am dat şapte euro pe un cocktail dar am băut până am ajuns să mă salute ospătarul cu “Hello mister Whiskey-Amaretto”.

Până la punctul ăsta trebuie sa-ţi fi dat seama deja că ne cam place băutura alcoolică şi considerăm că sucurile naturale sunt pentru virgine. Dar crede-mă că n-am băut în viaţa mea suc de portocale mai bun ca acolo. Trei patru portocale stoarse direct în pahar şi atât, sută la sută suc natural. Limonada la fel, lămâi stoarse cu zahăr şi un pic de apă. Prima pe care am cerut-o mi-a dat peste cap conceptia de acru. Apoi m-am obisnuit. Până şi Fanta de la supermarket are 15% suc de portocale în ea. Mai mult decât astea “naturale” de la noi. Şi se amesteca cu vodca mai bine decât griul cu albul din Poxipol.

Plaja era curată, atât fizic cât şi fonic. Terasele vecine puneau muzică oarecum pe rând, si nu orice muzică. Deep purple, Pink floyd, Led zeppelin, Metallica sunt doar câţiva. Mi-a venit să plâng când, şezând pe şezlong cu berea într-o mână şi o oareşce carte în faţa ochilor, am auzit acorduri de Lalena şi apoi de Soldier of fortune. În sinea mea am exclamat ca Bundy “This is the happiest day of my life”.

Ce ne-a deranjat cât de cât au fost albinele, care erau multe şi-ţi mâncau din farfurie. Însă e un compromis pe care sunt de acord să-l fac oricând.

Poate par o ciută ce de-abia şi-a pierdut virginitatea însă până mor vreau să mai ajung măcar odată în locul ăla.

-FiCăţel

PS - ce face femeia după o partida de sex? Plictiseşte.